Cum să îţi faci propriile accesorii - cercei handmade

   Accesoriile handmade încep să prindă tot mai mult la public. Trec pe stradă şi nu se poate să nu văd cel puţin un accesoriu care iese în evidenţă şi poate fi găsit numai pe tarabele celor din târg sau în magazinele online.

   Nu mai ştiu cum de m-am apucat să învăţ despre confecţionarea accesoriilor. În 2009 căutam pur şi simplu un lucru cu care să îmi ocup timpul, pentru că nu sunt genul de persoană care să stea degeaba toată ziua. În ciuda faptului că aveam un loc de muncă şi mă duceam şi la facultate, îmi rămânea destul de mult timp liber pe care voiam să îl umplu cu ceva util. Am mers prima oară la un târg handmade care se ţine aproape în fiecare lună la Muzeul de istorie, paralel cu TNB-ul. Am cumpărat câteva de perechi de cercei care mi-au plăcut foarte mult. Unii în formă de zaruri, alţii în formă de cireşe, am văzut multe modele hazlii, foarte reuşite, abia am ieşit de acolo fără să nu cheltui toţi banii pe care îi aveam la mine.

   Vă povestesc toate astea cu un scop. La târgul acela am primit o broşură care făcea reclamă unui  magazin de materiale pentru astfel de accesorii. Aşa am început, am făcut un prim drum la acel magazin şi am cheltuit aproape 150 de ron pe materiale. Am luat câte ceva din toate, fără să gândesc toate modelele dinainte. Mi-am luat mărgele de plastic, de lemn, sârmă foarte subţire, nişte tortiţe, şnururi, lanţ şi 3 pachete de FIMO. Am zis să le cumpăr aşa, de experiment, dar nu a fost OK pentru că atunci când începi să faci un lucru nou (orice lucru nou despre care ai puţin habar) prima fază e documentarea.

Articolul a fost folositor ? Spune şi prietenilor tăi pe Facebook:

Administrat de microDIGITAL